OBLIGAŢIILE PACIENTULUI

OBLIGAȚIILE PACIENȚILOR

 

  • Să respecte regulile referitoare la obligaţiile ce la revin pe perioada internării;
  • Bolnavii internaţi sunt obligaţi să poarte pe durata internării ţinuta regulamentară de spital;
  • Este interzisă circulaţia bolnavilor în alte secţii decât cele în care sunt internaţi, cu excepţia cazurilor care necesită investigaţii;
  • Bolnavii internaţi nu pot părăsi unitatea sanitară decât pentru diferite consulturi şi investigaţii prescrise de către medic;
  • Este interzis consumul de băuturi alcoolice şi fumatul în incinta spitalului;
  • Bolnavii internaţi sunt obligaţi să respecte personalul medical din secţia unde sunt internaţi şi din spital;
  • Pacienţii sunt obligaţi să manifeste o atitudine civilizată faţă de ceilalţi pacienţi internaţi;
  • Respectarea ordinei şi liniştii, păstrarea curăţeniei în saloane, sala de mese, coridoare;
  • Nu se permite tulburarea liniştii, degradarea mobilierului şi bunurilor din dotarea secţiei şi spitalului, în caz contrar vor fi obligaţi la plata contravalorii bunurilor deterioarte;
  • Bolnavii internaţi sunt obligaţi să respecte regulile de igienă personală;
  • Să respecte regulile de acces, de conduită şi disciplină ale spitalului;
  • Să asigure individual paza şi protecţia bunurilor personale, de valoare pe care le introduc în spital, asumându-şi întreaga responsabilitate cu privire la acestea;
  • Pacientul/ aparţinătorul are obligaţia de a citi consimţămintele informate aplicate în unitate şi de a le semna;
  • Să respecte cu stricteţe planul de tratament şi să discute despre orice schimbare pe care o doresc, sau care intervine din cauze externe, cu medicii curanţi sau cu medici din aceeaşi arie de specializare cu cei care au stabilit tratamentul;
  • Să îşi asume întreaga responsabilitate pentru consecinţele ce apar în cazul refuzului de a urma tratamentul, instrucţiunile şi recomandările personalului medical;
  • Să informeze personalul medical, întocmai şi la timp, cu privire la orice manifestare sau reacţie la tratamentul sau medicamentele prescrise.
  • Să restituie la garderoba spitalului echipamentul de spital primit la internare;
  • Să achite contravaloarea serviciilor medicale în cazul în care pacientul nu este asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate;
  • Comportamentul neadecvat din partea pacienilor sau aparținătorilor nu va fi tolerat. În cazul unei astfel de situatii, paza va fi chemata.
  • În cazul în care există reclamaţii, plângeri sau sugestii, vă rugăm să le notaţi în Registrele aflate în sălile de tratament.

 

 

Contact & Support

  • Adresa : Stei / Bihor / Romania - Strada Cuza Voda
  • Email : spitalstei[at]yahoo.com
  • Telefon : 0259.333.468
  • Fax :        0259.333.468